Azi, în timp ce treceam prin dreptul Bisericii Albe, am auzit vorbele unei fetițe care, cu ochii în pământ, își întreba mama: „De ce a murit Christopher Lee, mămico? De ce?” Mămica o privea și clătina ușor din cap, fără a-și găsi cuvintele. În cele din urmă mi-au dat lacrimile și m-am îndepărtat.

Se pare că an de an oamenii buni ne părăsesc. Devenim tot mai reci, tot mai împietriți, tot mai săraci. Oamenii buni, pradă unui destin implacabil, se consumă pentru noi, se veștejesc și pier, lăsând moștenire pământul nouă, ticăloșilor, care-l otrăvim cu răsuflarea noastră. Oare cât o să ne mai suporte scoarța?

Cu Christopher Lee, un actor extraordinar, moartea n-a mai avut răbdare: ni l-a răpit mișelește, la 93 de ani. Chris era zdravăn, lucid. Încă mai putea face atâtea pentru scenă și ecran. Numai anul trecut a scos un album de metale. De ce a trebuit să plece dintre noi tocmai acum?

Este trist în lume și noi suntem triști. Suntem triști fiindcă, în nimicnicia noastră, credem că moartea e sfârșitul. Nimic mai fals. Cum să fie moartea sfârșitul? Ce prostie. Din contră. Moartea este doar începutul călătoriei. E o călătorie uimitoare, plină de peripeții, în care vom întâlni străbunici, bunici, îngerași și mucenici. Vom vedea trecutul și viitorul ca pe niște oceane întrepătrunse. Vom înțelege că Dumnezeu e iubire și că ne-a vegheat mereu ca un părinte înțelept, dar că noi nu ne-am dat seama (din varii motive). Vom cunoaște sensul existenței și o vom proslăvi, experimentând ceva ce nici cu gândul nu putem gândi, dar vă asigur că ESTE ACOLO ȘI STĂ DUPĂ VOI. Ce multe lucruri o facem după moarte! Mie, unuia, nu mi-e frică deloc. Dar deloc! Voi fi zbanghiu și disperat ca mânzul scăpat din țarc.

Să nu lăsați pe nimeni să vă dea dovezi “științifice” care afirmă că moartea e sfârșitul. Haida de! Vă rog mult să mă credeți că există dovezi pentru exact contrariul, dar mintea fetidă a ateului, obsedată după Big Bang, evoluție și multiculti, n-are loc pentru un asemenea adevăr. Știați că sufletul are 20 de grame? Combateți asta, domnilor oameni de știință. Nu puteți! De ce se aprinde lumânarea la Sfântul Mormânt? Combateți, vă rog. Nu puteți! De ce se smiorcăie Fecioara din Lourdes? Combateți-o, dacă vă dă mâna! Vai și amar… De ce ne vindecăm de boli când ne rugăm la Cristos? Este dovedit științific, la fel cum este dovedit că rugăciunea are puterea de a inversa polii magnetici și de a reduce foametea. Combateți asta, dacă vă țin puterile. Dar ce puteri aveți voi, viermilor? Tăceți în mârșăvia voastră. Ce silă îmi faceți. Ptiu!

Dar mai bine să tac. Iisus Hristos obișnuia să spună: “nu dați mărgăritare porcilor”, iar Wittgenstein ne sfătuia și el să tăcem din gură. Ne așteaptă atâtea lucruri minunate după ce murim, or noi facem depresie. Să ne fie rușine. Sau, după cum glăsuia Părintele Filip de la Mănăstirea Cașin, “să ne spășim până nu mai avem ce spăși.”

Spășeală mie, spășeală ție. Spășeală tuturor.

3 Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published.