1974:

Alfried Krupp acceptă propunerea lui Berthold Beitz pentru crearea Grupului Tehnico-Muzical Krupp (Krupp Technische Musik), în cadrul Uzinelor Krupp (Essen, Germania Federală).

Werner-Haloimes

1975:

Werner Haloimes e numit directorul KTM (Krupp Technische Musik) 1976: Haloimes îl angajează pe Helmuth Schpenker. Echipa lui dezvoltă primul circuit Tele-Schpenker.

1977-1979:

Apar primele instrumente muzicale din familia Teleschpenker (Polydrek, Kreszent Wama, Narisch-9, Schmutz Karina)

 

Helmut Schpenker

1978:

Gama Teleschpenker atinge faima mondială

1981:

Krupp Technische Musik dă faliment. Seria Teleschpenker e suspendată

2011, București:

Trupa de electro Mes Quins descoperă la groapa de gunoi Glina o servietă conținând planurile circuitelor Teleschpenker. Mes Quins construiesc la repezeală un instrument Teleschpenker, folosind un fierbător de ceai și mai multe capace de Cola. Instrumentul e folosit în concert în clubul Control din București (16 aprilie 2011)

2013, București:

În calitate de acționar principal, Silviu Gherman este ales Președinte Revigorant al Corporației Teleschpenker. Orientările globale ale Corporației reprezintă un nou trend în managementul internațional: să facem de toate, nu doar muzică.

Ce instrumente s-au făcut?

Polydrek

Polydrek-24Polifonie: nu

Oscilatoare: 2 (Z3, Schtoop)

Efecte: sub-oscilație, asertivitate sonoră, vibrato, Schtoop-noise

Control: nu are

 

Claviatură: 9 clape

Impetus: 24 kHz, 16-50.000 sau chiar 3 Ohmi

Anul fabricației: 1977

Valoare: 11.000 $

Număr de unități: 521

Polydrek-2

 

În 1976, Helmut Schpenker se afla în căutarea unei căi de a evita colapsul termic al circuitelor macrofazice. Stabilizarea macrofazică părea un ideal imposibil de atins, ceea ce punea sub semnul întrebării întregul program al Grupului Tehnico-Muzical Krupp. Helmut Schpenker a găsit ideea salvatoare în timp ce mânca salată de roșii. El a observat că roșiile mici sunt mai gustoase decât cele mari. În consecință, s-a gândit ca, în loc de circuite macrofazice, să proiecteze circuite microfazice. Așa s-a născut legendarul Polydrek 24, primul sintetizator stabil bazat pe principiul circuitelor microfazice. Acestea au fost numite ulterior Teleschpenker. Pentru vremea lui, Polydrekul era extrem de compact și versatil. Sunetul era plăcut, gras și plin, descris de unii performeri ca fiind “sălbatec ca o panteră” (Marian Nistor, Savoy). Un element inovator era dat de prezența unui mic generator portabil, pe bază de kerosen, care se vindea împreună cu instrumentul. Brian Eno e popularizat Polydrekul în concertele sale din Mongolia și peninsula Kamceatka.

 

Line

Kreszent Wama

Sequencer: FTT, SHP, NTF, două secțiuni, Wave Multiplier, Fehre Behre, stereo output

Voce Kandinski: TKB, ASR(x2), Procesoare Duale, Generator Universal de Cotizanță, Cubitus, Buruialle

Kreszent-Wama-1

Buton de On/Off: în centru

Buton de Trans-Schpenker: separat

Impetus: 2-4 kHz, 500 mHz, 4 Ohmi jumătate și puterea castorului

Anul fabricației: 1978

Valoare: 42.900 $

Unități produse: 63

Kreszent-Wama-2

 

Kreszent-Wama-3

 

 

Helmut Schpenker creează Kreszent Wama pentru Dietmar, nepoțelul său în vârstă de 2 ani. Cea mai mare problemă a lui Dietmar era să pornească intstrumentul, așa că Schpenker a conceput un buton mare de On / Off. Kreszent Wama are un sound polidactil și coleric. Modulația ferventă, transponderul separat și tuburile de cotizanță adaugă un strat de fuziness foarte apreciat de cântăreții electronici. Kreszent Wama a devenit instrumentul preferat al lui Mick Jagger, care l-a popularizat în concerte, deși n-a cântat niciodată la el.

 

Line